Ajax are selecționer

Ajax are selecționer
  • Publicat:
  • Actualizat:

Ajax pare pusă pe fapte mari începând cu sezonul viitor, după ce simbolurile Van Basten și Cruyff s-au înțeles cu gruparea de pe „Amsterdam ArenA”, acolo unde au strălucit și ca jucători. Van Basten, viitorul adversar al României la Euro 2008 din postura de (încă) selecționer al Olandei, va fi antrenorul „lăncierilor” pentru următoarele patru sezoane, cu mențiunea că, în cazul în care rezultatele nu vor fi satisfăcătoare după primii doi ani, înțelegerea va putea fi reziliată.

„Faptul că am semnat documentele cu cea mai mare mulțumire spune totul despre acest pas din cariera mea. Pe 5 martie voi fi prezentat oficial și, după conferința de presă de la Ajax, atenția mea se va îndrepta în totalitate către echipa națională”, a spus Van Basten, care este cel mai eficient selecționer olandez din istorie, din punctul de vedere al rezultatelor obținute. La Ajax, el va fi însoțit de colaboratorii săi de la prima reprezentativă, John Van’t Schip și Rob Witschge, și ei foști jucători la Ajax. Cruyff a fost antrenor la formația “lăncierilor” în anii 80. El urmează să se ocupe de organizarea structurii de conducere a clubului.

E prea târziu pentru mine. Este un antrenor mare, cu care am avut plăcerea să lucrez la tineretul lui Ajax
Nicolae Mitea atacant Ajax

Lui Van Basten i s-a acordat foarte mare încredere la Ajax. Sper să facă alegerile corecte la echipă
George Ogăraru fundaș Ajax

FRANȚA -"Imperiul român din Bourgogne"
Site-ul La Pages des Sports a realizat un material despre românii de la Auxerre. „Indispensabil la Auxerre, Niculae este liderul acestui contingent venit din Carpați. Tamaș este într-un proces de adaptare, iar Munteanu, chiar dacă nu a jucat prea mult, l-a fermecat pe antrenorul Fernandez”, scriu francezii.

EMIRATELE ARABE
– "Avem nevoie de mult noroc"
Laszlo Bölöni, antrenorul lui Al-Jazira, consideră că echipa sa poate câștiga titlul. „Cine crede că nu mai suntem în lupta pentru campionat se înșală. Competiția este plină de surprize, dar avem nevoie și de noroc”, a spus Bölöni. Al-Jazira este pe locul 2, după 13 etape, cu 24 de puncte, la unul de liderul Al-Shabab.

NIGERIA – Okpara, 10 ani pentru viol
Godwin Okpara (35 de ani), fostul jucător al lui Paris Saint-Germain, a fost condamnat la 10 ani de închisoare pentru că și-a torturat și violat fiica adoptivă, în perioada 2002-2005. Linda Okpara, soția sa, a fost găsită și ea vinovată, urmând a sta după gratii 15 ani. Interesant este că familia Okpara are încă patru copii.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Doliu în sportul românesc! Am pierdut o campioană cu 12 titluri mondiale în palmares
Doliu în sportul românesc! Am pierdut o campioană cu 12 titluri mondiale în palmares
Fără milă! Kylian Mbappe a ajuns de râsul internetului, după prestația de la Liverpool – Real Madrid
Fără milă! Kylian Mbappe a ajuns de râsul internetului, după prestația de la Liverpool – Real Madrid
Văru Săndel dezvăluie cum și-a împărțit Silviu Prigoană averea: “Honorius a moștenit afacerile, ceilalți…” | EXCLUSIV
Văru Săndel dezvăluie cum și-a împărțit Silviu Prigoană averea: “Honorius a moștenit afacerile, ceilalți…” | EXCLUSIV
Atacantul care l-a dat pe spate pe Adrian Mutu: „Este un animal! Cel mai puternic dintre toți”
Atacantul care l-a dat pe spate pe Adrian Mutu: „Este un animal! Cel mai puternic dintre toți”
Cei de la FCSB s-au decis! Echipa de start a campioanei României pentru meciul cu Olympiakos
Cei de la FCSB s-au decis! Echipa de start a campioanei României pentru meciul cu Olympiakos
Ionuţ Luţu a absolvit! Ce funcţie va ocupa oficial la FCSB:
Ionuţ Luţu a absolvit! Ce funcţie va ocupa oficial la FCSB: "Da, va activa, absolut"
Mama Antoniei arată superb la 57 de ani. Ce dietă ține Denise Iacobescu și care e alimentul la care a renunțat definitiv
Mama Antoniei arată superb la 57 de ani. Ce dietă ține Denise Iacobescu și care e alimentul la care a…
ȘOC! Văru Săndel, prietenul lui Silviu Prigoană, aruncă BOMBA despre averea milionarului MORT
ȘOC! Văru Săndel, prietenul lui Silviu Prigoană, aruncă BOMBA despre averea milionarului MORT
BANCUL ZILEI. Bulişor: - Mami, colegii îmi zic că am capul mare!
BANCUL ZILEI. Bulişor: - Mami, colegii îmi zic că am capul mare!
Care sunt reperele financiare importante în viață și cum reducem diferența dintre ce ne dorim și ceea ce avem
Care sunt reperele financiare importante în viață și cum reducem diferența dintre ce ne dorim și ceea ce avem
COMOARĂ găsită pe Marte! Cât de repede poate fi adusă pe Pământ?
COMOARĂ găsită pe Marte! Cât de repede poate fi adusă pe Pământ?
Anunţul incredibil făcut de Nicolae Stanciu, după ce a fost acuzat că i-a făcut campanie lui Călin Georgescu
Anunţul incredibil făcut de Nicolae Stanciu, după ce a fost acuzat că i-a făcut campanie lui Călin Georgescu
Cel mai apropiat punct de centrul Pământului. Ce au găsit exploratorii la -2.197 de metri 😲
Cel mai apropiat punct de centrul Pământului. Ce au găsit exploratorii la -2.197 de metri 😲
Decizia CCR. Călin Georgescu, scos din schemă: Vor să interzică dreptul poporului!
Decizia CCR. Călin Georgescu, scos din schemă: Vor să interzică dreptul poporului!
Părinții bebelușului Victor Ștefan, devastați de moartea lui: Medicii ne-au spus că...
Părinții bebelușului Victor Ștefan, devastați de moartea lui: Medicii ne-au spus că...
Detaliul neobservat din clipul lui Călin Georgescu! Ce are în spate și ce semnifică
Detaliul neobservat din clipul lui Călin Georgescu! Ce are în spate și ce semnifică
Mario & Luigi Brothership Review: când e frate lângă frate
Mario & Luigi Brothership Review: când e frate lângă frate
Proiectul PLAYSOCIAL, aprobat de Comisia Europeană: Sport pentru incluziune socială
Proiectul PLAYSOCIAL, aprobat de Comisia Europeană: Sport pentru incluziune socială
Martorul de bord fulg de nea: Când se aprinde și ce trebuie să faci?
Martorul de bord fulg de nea: Când se aprinde și ce trebuie să faci?
Ce semnifică simbolul care apare în videoclipurile lui Călin Georgescu. Este mai mult decât un obiect de decor
Ce semnifică simbolul care apare în videoclipurile lui Călin Georgescu. Este mai mult decât un obiect de decor
×